Ce să știi despre întâlnirea unui om iranian. Aurel Cepoi: „Niciun trib nomad din Iran nu mai scrie în limba lui”

Iranul şi Nostalgia Persană Foto: Getty Images În urmă cu vreo câţiva ani fusesem cu un coleg la o negociere unde, de partea cealaltă a mesei, se găsea un iranian care se comportase meschin cu clientul nostru. Colegul meu, care urmărise câteva filme americane despre Războiul din Golf, mujahedini şi Coran, s-a gândit că nu era modalitate mai nimerită de a câştiga bunăvoinţa măgarului, dar şi de a-i bate uşor obrazul, cu trimiteri subtile la experienţa Profetului.

După câteva fraze, celălalt l-a oprit ferm. Noi, iranienii, suntem arieni, la noi arabii adună gunoiul şi femeile lor fac curat în casele noastre. În afară că ne închinăm lui Allah şi noi, şi ei, altceva nu avem în comun.

Dacă am fi negociat cu atâta râvnă cu un arab şi am fi făcut toate concesiile pe care clientul ni le avizase înaintea întâlnirii — chiar şi cu gafa de început a colegului meu — nu doar că am fi bătut palma, ci ar fi plătit arabul masa de prânz. Însă, aşa cum îi spusese colegului, iranienii nu sunt defel arabi.

O istorie glorioasă Scriind despre Orientul Mijlociu şi istoria sa fabuloasă îmi dau seama că ceea ce am învăţat în şcoală nu era doar un rezumat al istoriei realizat de persoane care nu doar bâjbâiau în priceperea evenimentelor ce s-au petrecut în urmă cu milenii, dar le prezentau într-un mod într-atât de schematic încât nicio legătură nu putea fi desluşită între popoarele şi evenimentele epocilor succesive.

Am învăţat doar nume de triburi, regi şi invingători, date şi denumiri de cetăţi, de parcă ele apăreau din negura veacurilor pentru ora de istorie şi dispăreau la fel.

Spuneam în capitolele anterioare că civilizaţia se născuse în Mesopotamia, dar că popoarele de la munte, mai puţin evoluate, dar războinice, jinduiau la bogăţia oraşelor câmpiei. Neamurile câmpiei se vor amesteca cu cele ale înălţimilor în următoarele milenii şi vor da naştere unor imperii ce îşi vor iradia puterea din diferite oraşe-capitale până la Mediterana sau Oceanul Indian.

Autorii serioşi enumeră multitudinea de naţii, regi şi capitale cu nume sonore care şi-au succedat stăpânirea asupra acestei regiuni. De fapt, de la dinastia Pahlavi la actuala Republică Islamică, unul din preceptele unităţii iraniene este naţionalismul care se revendică de la diverşii eroi care au populat spaţiul Iranului încă din antichitate.

Astfel că, în anul î.

Ministerul Afacerilor Externe

Intrarea triumfală a lui Cirus în Babilon este relatată de un preot al principalei zeităţi de aici care scria că însuşi zeul Marduk al cărui fiu spunea regele că este îi permisese acestuia să intre în cetate fără luptă. Aşadar, aceia dintre voi, din tot poporul Lui, care voiesc - fie cu ei Dumnezeul lor - să se ducă la Ierusalim în Iuda şi să zidească templul Domnului Dumnezeului lui Israel, a Acelui Dumnezeu Care este în Ierusalim.

Şi tot celui rămas în toate locurile, oriunde ar trăi, să-i ajute locuitorii locului aceluia cu argint şi cu aur şi cu altă avere şi cu vite, cu daruri de bună voie pentru templul lui Dumnezeu care este la Ierusalim. Nu mulţi ani mai târziu, perşii lui Xerxes purtau epica bătălie de la Termopile cu spartanii lui Leonidas. Evident, aezii şi scriitori greci îi vor înfăţişa pe perşi drept monştri, dovadă că important e cine scrie istoria.

Geniul religios iranian: Zarathustra Dacă perşii, adică ramura vestică a iranienilor, s-au remarcat pe câmpul de luptă, vocaţia spirituală se va vădi în partea răsăriteană a spaţiului iranian, împărţit acum între Teheran, Turkmenistan, Uzbekistan şi Afganistanului de nord.

Dacă toţi istoricii sunt de acord că Zarathustra este un personaj real, disensiunile rămân doar cu privire la arealul unde acesta a activat. Oricum, majoritatea sunt de acord că e vorba de zona de graniţă dintre Iranul şi Afganistanul de azi.

Pentru a fi cât se poate de corecţi, trebuie să spunem că numai o parte a cercetătorilor consideră că profetul ar fi fost contemporan cu Cirus cel Mare, majoritatea considerând că putea trăi musai intre şi î. Un loc impotant în practicile religioase ariene îl juca sacrificiul animalelor în cadrul unor serbări orgiastice nocturne unde se consumau băuturi cu efecte halucinogene.

Nimic surprinzător, adică.

Da, uitasem să precizăm că fondatorul zoroastrismului ce să știi despre întâlnirea unui om iranian un simplu nomad. Zeul îi promite lui Zarathustra un mântuitor care se va naşte din sămânţa sa, va invia pe cei decedaţi şi va judeca viii şi morţii deopotrivă, pe cei buni trimiţându-i în paradis, iar pe cei morţi în locaşul răului.

Să nu îi spui vreodată unui iranian: „Dragă arabule”. Iranul şi Nostalgia Persană

Nouă, creştinilor, ne sună cunoscut, aşa-i? Magii care vor veni mai târziu să îi aducă daruri pruncului Iisus, călăuziţi de o stea, girând astfel destinul pe care acesta îl va avea în lume, în Persia erau cunoscuţi drept sacerdoţi ai lui Zarathustra.

Reputaţi pentru cunoştinţele de astrologie, ei căutau să afle data naşterii Mântuitorului după poziţia astrelor pe bolta cerească. Xerxes şi Artaxerexes, alături de acesta, aparţineau aceleiaşi dinastii ahemenide, câştigându-şi rolul în cărţile de istorie şi în lliteratură.

Persepolis era capitala lor. Cine s-ar aventura pe şoseaua care leagă Şirazul de Isfahan şi, în apropiere de orăşelul Marvdasht ar apuca-o înspre munte, ar avea ocazia de a vizita palatele regilor perşi remarcabil păstrate.

A urmat inevitabila cădere a imperiului, grecii fiind cei care au trecut prin foc şi sabie Persepolisul.

Lovitura de stat din Iran din 1953

S-au prăbuşit şi ei, lăsând locul parţilor, un alt popor iranian, şi unui zeu de care povesteam că fusese cât pe ce să convertească Imperiul Roman la credinţa sa în dauna creştinismului: Mithra. Un zeu seducător pe care Zoroastru îl inclusese printre daevei, adică diavoli. Perşii se vor ridica iarăşi, capitala noului lor imperiu — de această dată sasanid — fiind Ctesiphonul. Se spune că în palatul împăraților de aici se găseau locuri pregătite la picioarele tronului pentru împăratul Romei, pentru cel al Chinei și pentru căpetenia nomazilor din Asia Centrală pentru clipa când aceștia aveau să vină să se închine şahinşahului, adică regelui regilor.

Şi nu era departe acea clipă, fiindcă in anul iranienii erau cât pe ce să cucerească Bizanţul.

Sfânta Cruce a fost luată ca pradă de război şi dăruită de şahinşah soţiei sale creştine. Cincisprezece ani mai târziu, zidurile Ctesiphonului erau asediate de armatele Bizanţului.

Şahinşahul era ucis de apropiaţii săi, cinderella stars dating trupul lui aruncat în râu.

• Aurel Cepoi: „Niciun trib nomad din Iran nu mai scrie în limba lui”
• Dating site- ul gratuit
• Aplicații grave de întâlniri
• Tu ai văzut multe lucruri și e greu să te impresioneze, ai văzut tot felul de competiții, tot felul de obiceiuri, dar lucruri care te-au lăsat mască ca pe un european ce ești?
• Lovitura de stat din Iran din - Wikipedia
• Un eminent om de ştiinţă iranian în domeniul nuclear, Mohsen Fakhrizadeh, a fost asasinat vineri în apropiere de Teheran, au relatat media de stat iraniene, iar ulterior şi Ministerul Apărării iranian a confirmat informaţia, potrivit Reuters, EFE şi AFP.
• Imediat după anunțul oficial, mai mulți demnitari iranieni au acuzat Israelul că ar fi organizat asasinatul și au promis răzbunare.

Mitropolitul din Merv, împreună cu membrii de vază ai comunităţii creştine de aici, vor lua cadavrul şi îl vor aduce aici, construind deasupra mormântului un mausoleu.

Ciudată îmbinarea credinţelor în vechiul Iran. Cam tot pe atunci, din Peninsula Arabia, se îndreptau înspre cele patru zări armatele însufleţite de noua credinţă propovăduită de Mahomed.

Vărul primar al lui Mahomed şi ginere al acestuia, care ar fi trebuit să devină calif, conducător al drept-credincioşilor, va fi înfrânt de puternica familie a Omeiazilor din Mecca. Omeiazii, care îşi vor stabili capitala la Damasc, nu se vor bucura prea mult de statutul de ce să știi despre întâlnirea unui om iranian ai lumii musulmane.

Un secol mai târziu, aceştia erau înfrânţi de către Abbasizi, veniţi de unde altundeva decât din Persia, mai precis din provincia Khorasan. Centrul lumii islamice va deveni Bagdadul iar câţiva dintre califii săi vor intra în istorie.

Certificatul medical poate fi eliberat și în limba statului de proveniență alta decât limba engleză. De asemenea, certificatul medical trebuie să fie atestat de Ambasada Republicii Islamice Iran din statul de plecare, să fie eliberat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Republica Islamică Iran. Pasagerilor care nu deţin un astfel de certificat medical nu li se va permite îmbarcarea.

Să îl amintim doar pe noctambulul Harun al-Raşid, cel captivat de povestirile celor O mie şi una de nopţi. Înfloresc artele, sunt redescoperiţi filosofii antichităţii greceşti, universităţile atrag învăţăcei din întreg Orientul, savanţi precum Avicenna revoluţionează medicina: civilizaţia iradiază iarăşi din Mesopotamia.

Această strălucire va facilita asimilarea etnică si culturală.

Araba devine lingua franca, însă moştenirea elenistică şi persană erau înglobate în această construcţie politică musulmană. Sincretismul cultural se dovedea cheia succesului şi primul datând un tip noului imperiu.

Corăbiile arabe pluteau până în China, Madagascar şi Sumatra, iar califii Spaniei treceau Pirineii şi ameninţau Franţa. Încet, forţa musulmană s-a stins. Creştinii porneau să recucerească Ţara Sfântă, iar musulmanii nu înţelegeau cum acei cavaleri murdari, veniţi din oraşele sordide ale Europei, învingeau armatele drept-credincioşilor. Pe urmă, călăreţii sălbatici veniţi din inima Asiei nici nu le-au mai lăsat răgaz de a-şi plânge soarta.

Mongolii năvăleau în Semiluna Fertilă şi distrugeau Bagdadul. Canalele care drenau ogoarele şi le asigurau apa necesară în timp de secetă vor fi distruse, ţânţarii şi molimele începând să plutească peste câmpia care, odinioară daduse naştere civilizaţiei. Rar s-au mai văzut în istorie distrugeri precum cele făcute de hoardele mongole.

Steaua lumii musulmane îşi trăise triumful şi de acum va străluci palidă şi nostalgică după perioada abassidă. Arienii nu îşi plâng de milă Dacă în celelalte ţări ale Orientului Mijlociu am văzut graniţe trasate arbitrar la vreo cină englezească scăldată în whisky, statalitate incipientă sau forţată cu tancurile, tribalism şi nesfârşite confruntări interne, Iranul face excepţie.

Spuneam că civilizaţia urbană s-a născut pe malurile inundate ale Nilului şi în Mesopotamia. Iar, dinspre munţi, înspre câmpia fertilă a Tigrului şi Eufratului, îşi îndreptaseră imediat privirea pofticioasă popoarele înălţimilor. Podişul Iranian şi Munţii Zagros erau creuzetul în care se formau noile state care se pregăteau să cucerească lumea.

Unii istorici şi sociologi au încercat să explice această diferenţă, însă nu am găsit până acum o explicaţie satisfăcătoare. Poate că este tocmai diferenţa înscrisă în ADN-ul popoarelor ca unele să fie aplecate înspre acţiune, iar altele înspre a-şi plânge de milă şi a-şi încropi o istorie justificativă. Spaţiul iranian nu a fost populat cu popoare care să se certe cu istoria, aşa cum se mai întâmplă prin alte spaţii.

Aurel Cepoi: „Niciun trib nomad din Iran nu mai scrie în limba lui”

Din acest areal s-au răspândit înspre cele patru zări neamuri care au cucerit şi influenţat istoria. Astfel că năvălirea mongolă nu putea pune capăt unei statalităţi care dura deja de câteva milenii. Conştient că trebuia să construiască o identitate proprie unui teritoriu populat de popoare eterogene, a ales şiismul ca religie de stat. Şiismul a devenit astfel fundamentul unui naţionalism persan trufaş, exploatat cu dibăcie în epoca modernă mai cu seamă de către şahinşahul Reza Pahlavi.

Dacă noi subliniem rolul pe care l-am avut în protejarea creştinătăţii de invadatorii otomani, acelaşi merit şi-l pot aroga şi persanii. Presiunea pe care aceştia au exercitat-o pe toată lungimea graniţei care cobora de la Marea Neagră până la Golful Persic, lupta permanentă pentru stăpânirea Mesopotamiei, i-au obligat pe sultani în multe rânduri să renunţe la planurile expansioniste europene ori să îşi transfere trupe importante din Europa înspre Orient pentru a lupta împotriva perşilor.

Vecinătatea otomană a însemnat şi izolarea Persiei de Occident.

De altfel, în nord-estul Imperiului Safevid era zona în care se interesectau interesele expansioniste ale acesteia, Imperiului Otoman şi Imperiului Ţarist.

Aşa că s-a ajuns, pe laca teritoriul să fie împărţit între cele două state şi chiar triburile afgane răsculate. Prinşi în menghina turcilor, ruşilor şi englezilor Secolul XIX, hotărâtor pentru modernizarea tuturor ce să știi despre întâlnirea unui om iranian lumii, a găsit Persia prinsă ca în menghină între expansiunea celor două imperii de mai sus. Şahii persani erau despotici şi, în ciuda unui sistem statal moştenit din antichitate, alte atuuri nu mai aveau: majoritatea populaţiei era formată din ţărani analfabeţi care trăiau la limita subzistenţei, o burghezie aproape inexistentă, meşteşugarii şi comercianţii fiind cei care ar fi putut reprezenta o arhaică middle class.

Producţia celebrelor covoare persane era activitatea economică principală Bugetul statului era alimentat de puţine venituri, unul dintre ele fiind vânzarea funcţiilor publice. Astfel că, atunci când investitori străini s-au aratat dispuşi să achite redevenţe pentru concesiunea anumitor servicii, şahii s-au arătat încântaţi că mai apăruse ceva de vândut.

Astfel că, în era acordată baronului Julius de Reuter, supus al Reginei, concesiunea de fapt, monopolul pentru o perioadă de 70 de ani asupra construirii şi utilizării tuturor căilor ferate şi drumurilor persane, al exploatării resurselor minerale şi pădurilor statului. Dreptul de a colecta taxe vamale era acordat numai pentru 25 de ani! Secolul XX a început sub semnul reformelor şi contra-reformelor. După ce a fost creat Majilisul Parlamentul iranian s-a ajuns la bombardarea sa de către şahul Mohamad Ali, supărat că deputaţii se împotriviseră dizolvării nou-născutului parlament.

Numai că în era descoperit unul din cele mai mari câmpuri petrolifere din lume — Masjid-i-Sulaiman. Aceasta a dus la înfiinţarea Companiei Petroliere Anglo-Persane, cu care ne vom întâlni în câteva rânduri de acum înainte. Importanţa petrolului persan va conduce la ocuparea ţării de către trupe străine engleze şi ruse în ambele conflagraţii mondiale.

Dinastia Pahlavi: sfârşitul Imperiului Persia modernă începe cu tupeul unui colonel, Reza Khan, care îşi însuşeşte tronul îndupă ce devenise conducătorul de facto al statului încă dinşi fondează dinastia Pahlavi. Al treilea deceniu al secolului trecut înseamnă renaşterea persană fondată pe veniturile obţinute, în principal, de creşterea producţiei de petrol de la 12 la 46 milioane de barili pe an între şi ! Colonelul era oarecum copia orientală a lui Mustafa Kemal Ataturk, deşi nu a modernizat statul atât de brutal precum o făcuse liderul de la Ankara.

Deşi mulahii îl ajutaseră să preia puterea, acesta ştia că un stat care le-ar fi acordat preeminenţă ar fi ramas prizonier al trecutului, retrograd, şi ar fi ajuns să îşi piardă independenţa. Astfel că a instaurat un sistem juridic de inspiraţie franceză, a înfiinţat universitatea din Teheran şi a obligat femeile să renunţe la văl, îmbracămintea europeană devenind obligatorie pentru ambele sexe.

Iar cum s-a îngrijit din primul moment ca armata să fie bine pregătită şi plătită la timp, a reuşit să înăbuşe orice opoziţie.

Cu veniturile din petrol majorate nu doar producţiei, ci şi negociind redevenţele pe care Compania Petrolieră Anglo-Persană le plătea statului, a trecut la industrializarea ţării cunoscută până atunci, cum spuneam, numai pentru covoarele sale. Însă, ca orice autoritarist care se respectă, a limitat libertăţile cetăţeneşti şi o parte a terenurilor statului ori cele confiscate de la adversarii politici le-a trecut pe numele său.

Drama ţărilor care îşi pun speranţele într-un lider providenţial căruia nu sunt în stare să îi stăvilească excesele autoritare este tocmai recăderea în situaţia anterioară apariţiei acestuia, însă cu mai multe tare şi frustrări. Astfel că noua schimbare poate fi mai primejdioasă, iar revoluţia pe care o va conduce Khomeini va dovedi aceasta. Însă, până acolo, mai avem puţin de povestit. Mossadegh şi naşterea sentimentelor antioccidentale Până acum am lăudat istoria glorioasă a Persiei, care şi-a schimbat în numele în Iran pentru a individualiza şi descrie laudativ naţiunea în marea de credincioşi, majoritatea arabi şi sunniţi din Orientul Mijlociu.

• Să nu îi spui vreodată unui iranian: „Dragă arabule”. Iranul şi Nostalgia Persană
• Femei înalte și bărbați scurți sex
• Site- ul online de dating top 10
• Context[ modificare modificare sursă ] De-a lungul secolului al XIX-lea, Iranul a fost prins între două puteri imperiale avansate, Rusia și Marea Britanie.
• Condiţii de călătorie | Ministry of Foreign Affairs
• Мир был полон чудес еще более замечательных, чем он мог представить себе даже Элвин снова бросил взгляд на индикатор.
• Вот это .

Aproape toţi istoricii occidentali sunt de acord că Iranul revoluţionar din ultimele decenii este expresia moştenirii puternice şi singulare a acestui spaţiu. Însă, până la venirea ayatollahilor, trebuie să povestim despre un alt Iran, unul care aproape rivaliza în strălucire şi modernitate — în ceea ce priveşte metropolele sale — cu capitalele europene şi la a cărui cădere în braţele fundamenatliştilor au pus umărul şi câţiva dintre politicienii occidentali în dorinţa lor de a păstra neatinse profiturile obţinute de Marea Britanie din exploatarea resurselor economice locale.

Chiar dacă diferenţele religioase şi confruntările ideologice dintre sunnişm şi şiism sunt clare, în deceniul următor celui de-al Doilea Război Mondial, popoarele arabe şi mai ales păturile sărace din oraşe, priveau cu simpatie noua stea a politicii iraniene a cărui luptă pentru mafia italiană dating ţării sale împotriva spolierii de venituri practicate de companiile străine însufleţea lupta pentru independenţă în statele regiunii.

Este perioada în care se afirmă şi preşedintele Nasser, iar naţionalismul părea că va câştiga conflictul cu islamul politic. Primul Război Mondial dovedise importanţa rezervelor de hidrocarburi, iar pentru următorul conflict planetar strategiile belicoase ale tuturor generalilor avuseseră în vedere cucerirea teritoriilor din care se extrăgea petrol şi securizarea acestora.

Datând tipi spanioli, după terminarea conflictului, trupele sovietice s-au lăsat cu greu duse din Iran. În ceea ce-i priveşte pe supuşii Reginei, aceştia aveau trupe în multe state ale zonei, iar Compania Petrolieră Anglo-Persană îşi putea desfăşura liniştită activitatea sub monarhia constituţională a şahilor Pahlavi, aşa că erau liniştiţi că nu mai trebuie să cheltuie sme importante pentru menţinerea unor trupe şi aici.

Iar dacă în Europa, Estul va ajunge în mâinile sovietice, mai norocos, Iranul îşi va păstra independenţa, însă va ajunge statul-tampon dintre interesele Occidentale şi cele sovietice în Orientul Mijlociu.

Alungarea trupelor ruseşti a dat naştere unui curent naţionalist puternic în Iran, iar poporul se gândea că, dacă au reuşit să scape de gheara Moscovei, se vor putea elibera şi de extorcarea veniturilor din exploatarea câmpurilor petrolifere în favoarea Marii Britanii.

Pe fondul curentului naţionalist a ajuns prim-ministru un politician de rasă, experimentat, educat la Paris, dintr-o familie de prinţi şi politicieni locali, care se opusese dintotdeauna acordului de cedare a exploatării petrolului iranian: Mohamed Mossadegh.

Poate că una dintre problemele sale a fost că ajunsese premier în urma unei coaliţii greu digerabile pentru puterile occidentale dintre socialiştii simpatizanţi ai Uniunii Sovietelor şi radicalii musulmani. Chiar dacă el dorea modernizarea statului urmând calea liberală, asocierea cu formaţiunile de stânga a creat temerea — folosită ulterior de către guvernul de la Londra în insistenţele sale de răsturnare de la putere a premierului ales — că va ceda în faţa presiunilor comuniste interne şi externe şi va conduce Iranul înspre orbita Moscovei.

În stilul marilor conducători persani şi ce să știi despre întâlnirea unui om iranian ciuda opiniei şahului, alianţa politică coordonată de Mossadegh va decide naţionalizarea câmpurilor petrolifere şi a rafinăriei Abadan, cea mai mare din lumea la acea dată.

Graţie declasificării documentelor privitoare la această operaţiune — denumită Ajax - coordonată de CIA cu participarea MI6, dar şi interviului integral publicat în vara lui cu şeful biroului serviciului secret britanic din Cipru la acea vreme, implicat direct în răsturnarea de la putere a lui Mossadegh, avem ocazia să constatăm cum se pune la punct de către serviciile de spionaj o lovitură de stat.